Zurli

Prima zi la grădiniță

Prima zi la grădiniță este, pentru foarte mulți copii, o zi pe care și-ar dori să o cunoască. Și, pentru că ei nu și-o amintesc, ideal ar fi ca unul dintre adulții prezenți la acest eveniment să o povestească, cu cât mai multe detalii.

Este prima zi în care copilul rămâne într-un spațiu străin, cu oameni pe care nu îi cunoaște, cu lucruri care nu sunt ale lui. Hai să vedem câteva întrebări ajutătoare:

• Care e grădinița?
• Cum ai ales-o? De unde ai aflat despre ea? Ai vizitat-o înainte?
• Descrie clădirea, curtea, sala de clasă.
• Cine este educatoarea? Îți amintești cum ai cunoscut-o? Ce impresie ți-a făcut?
• Scrie orice detalii îți aduci aminte și crezi că l-ar putea ajuta pe copilul tău să se imagineze în acel spațiu, chiar să își amintească acea experiență.

După descrierea grădiniței, trecem la un nou capitol: pregătirea pentru „mersul la grădi”.

• Ce ați vorbit despre asta?
• Ce scenariu ai avut pentru a-i crește curiozitatea și dorința de a merge acolo?
• Ce lucruri a trebuit să pregătești pentru prima etapă?

Ziua zero

Ar fi minunat să-ți amintești cum a început ziua, cum s-a trezit, poate ce a mâncat la micul dejun. Hai să răspundem la câteva întrebări:

• Cine era acasă la voi în acea zi?
• Cu ce v-ați îmbrăcat?
• Ce lucru personal a ținut să ducă la grădiniță?
• Cu ce ați plecat (mașina, autobuzul, pe jos)?
• Cum a fost întâlnirea cu educatoarea, cu colegii?
• Cum a fost despărțirea?
• Ce ai simțit tu și ce ai făcut în timpul în care a stat singur la grădi?
• Cum a fost revederea după câteva ore?

Dacă mai vrei, după aceste detalii, poți să scrii câteva fraze despre evoluția la grădiniță, câți ani a rămas acolo, cum i-au chemat pe cei mai buni prieteni. Care a fost primul rol sau poate chiar mai multe…

În această scrisoare poți pune orice are legătură cu grădinița și poate să ajute copilul tău să-și facă o imagine despre el în acea perioadă a vieții și să așeze cât mai aproape de realitate amintirile despre voi din acele vremuri.

Încheie scrisoarea cu ce vrei tu. Dacă ai nevoie de ajutor, poți încerca asta:

„Prima ta zi de grădiniță a însemnat pentru mine primul succes în încercarea de a crește un copil independent.”

Cu drag, mama.