Zdrăngănel
Zdrăngănel este cel mai zglobiu băiat din Gașca Zurli, mereu plin de energie și gata de joacă. Fie că dansează, pictează sau face sport, el nu are stare și își propune să convingă toți copiii din România să renunțe la statul în fața ecranelor și să facă artă și mișcare. Zdrăngănel știe că arta înveselește zilele și sportul nu doar că le poate schimba viața în bine, dar poate fi și foarte amuzant.
El propune o super provocare prietenilor săi: 10 minute de mișcare cu veselie în fiecare zi! Zdrăngănel a dezvoltat conceptul de „gălăgie de bucurie”, încurajându-i pe toți să se alăture lui în activități vesele. Prin tot ceea ce face, Zdrăngănel te determină să-l privești ca pe un artist al mișcării.
Culoare preferată: verde
Expresii folosite: „Pe locuri, fiți gata… dansați, desenați, alergați, cântați!”
Accesorii: brelocuri, fluier, carioci
Pasiuni: Mișcare, dans, desen și sport
Jucărie preferată: Păpușa Zdrăngănel
Prietenul cel mai bun: Clopoțel
Cântece reprezentative: Toate din secțiunea „Atenție, accelerăm”
Limbajul iubirii: Arta
În Zdrăngănel se regăsesc toți copiii artiști care strigă să fie văzuți. El transformă orice moment într-o formă de artă prin mișcare, inspirându-i pe ceilalți să se exprime prin dans și sport.
GALERIE FOTO - VIDEO





