Zurli

REGULAMENTUL OFICIAL PRIVIND ETAPA FINALA A CASTINGULUI „GASCA ZURLI JUNIOR”

Data desfasurarii: 5 septembrie 2026

 

Articolul 1. Organizatorul si Regulamentul Oficial

1.1. Etapa finala a castingului „Gasca Zurli Junior” (denumita in cele ce urmeaza „Etapa finala”) este organizata si desfasurata de COMPANIA DE EVENIMENTE ZURLI S.R.L., cu sediul in Mun. Bucuresti, Sector 1, Str. Intrarea Tudor Stefan nr. 57, inregistrata la Registrul Comertului Bucuresti sub nr. J2009005236405, avand CUI 25472246 (denumita in continuare „Organizatorul”).

1.2. Prezentul Regulament Oficial (denumit in continuare „Regulament”) stabileste termenii si conditiile aplicabile desfasurarii Etapei finale a castingului „Gasca Zurli Junior”, organizata cu participare fizica la data de 5 septembrie 2026, potrivit celor mentionate mai jos.

1.3. Regulamentul este facut public conform legislatiei aplicabile din Romania, fiind disponibil gratuit prin accesarea www.zurli.ro, dar si pe pagina oficiala Facebook @Zurli si de Instagram @zurli.official.

1.4. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica prezentul Regulament, modificarile urmand sa intre in vigoare numai dupa publicarea actului aditional. Acesta va fi publicat la nivelul link-urilor sus-precizate si disponibil gratuit oricarei persoane.

1.5. Organizatorul isi rezerva dreptul de a suspenda, inceta si/sau intrerupe desfasurarea Etapei finale, in cazul aparitiei unor situatii care impiedica desfasurarea acesteia in conditii normale, cu conditia informarii prealabile a participantilor, in masura in care acest lucru este posibil.

Articolul 2. Locul de desfasurare si informatii suplimentare

2.1. Etapa finala se organizeaza si se desfasoara cu participare fizica, la data de 5 septembrie 2026, in cadrul Salii Luceafarul, situata in Bucuresti, Strada Ion Ghica nr. 3, Sector 3, in conditiile prevazute de prezentul Regulament.

2.2. Pentru informatii suplimentare privind desfasurarea Etapei finale, parintii/ reprezentantii legali ai participantilor pot transmite o solicitare la adresa de e-mail contact@zurli.ro sau la sediul Organizatorului. Organizatorul va raspunde in scris la adresa de e-mail indicata sau la domiciliul solicitantului, daca acesta solicita expres, in termen de maximum 15 zile lucratoare de la data primirii cererii de informatii.

Articolul 3. Durata si Programul Etapei Finale

3.1. Etapa finala se va desfasura pe parcursul zilei de 5 septembrie 2026, in intervalul orar 08:00–15:00, conform programului stabilit de Organizator.

3.2. Ordinea de desfasurare a momentelor artistice ale participantilor va fi stabilita de catre Organizator si comunicata parintilor/ reprezentantilor legali ai participantilor anterior desfasurarii Etapei finale.

Articolul 4. Dreptul de participare si desfasurarea Etapei Finale

4.1. La Etapa finala participa exclusiv minorii care, in urma etapelor de selectie desfasurate anterior, au fost selectati de catre Organizator pentru participarea la etapa finala a castingului „Gasca Zurli Junior”.

4.2. Participarea minorului la Etapa finala este conditionata de prezenta acestuia la locul de desfasurare, insotit de parintele/reprezentantul legal, precum si de respectarea prevederilor prezentului Regulament si a instructiunilor comunicate de catre Organizator in legatura cu desfasurarea Etapei finale.

4.3. In cadrul Etapei finale, fiecare participant va urca pe scena si va sustine un moment artistic, constand, la alegerea acestuia, in interpretarea unui cântec Zurli, cu o durata de maximum 3 minute.

4.4. Participantii sunt obligati sa utilizeze, pentru sustinerea momentului artistic, numai recuzita, obiectele, materialele si/sau echipamentele aprobate in prealabil de Organizator, dupa caz. Organizatorul poate restrictiona sau interzice utilizarea oricaror obiecte, materiale sau echipamente care pot afecta siguranta Participantilor, a insotitorilor ori a celorlalte persoane prezente sau buna desfasurare a Etapei finale.

4.5. In cazul in care momentul artistic presupune utilizarea unor materiale audio, muzicale sau a altor materiale furnizate de Participant, parintele/reprezentantul legal se va asigura ca acestea pot fi utilizate in cadrul Etapei finale, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale tertilor.

4.6. Participantii au obligatia de a respecta ordinea si programul stabilite de Organizator pentru sustinerea momentelor artistice, precum si conditiile tehnice si organizatorice comunicate de acesta.

4.7. In cazul in care un Participant nu se prezinta la momentul stabilit de Organizator, intarzie sau, din orice motiv, nu poate sustine momentul artistic, Organizatorul poate decide cu privire la continuarea participarii acestuia la Etapa finala, in functie de conditiile concrete ale desfasurarii acesteia.

4.8. Programul si ordinea de desfasurare a momentelor artistice pot fi modificate de catre Organizator, inclusiv pe parcursul Etapei finale, in functie de necesitatile organizatorice, tehnice si de desfasurarea efectiva a evenimentului.

4.9. In cazul aparitiei unor probleme tehnice independente de vointa Participantului in timpul sustinerii momentului artistic, Organizatorul va putea dispune reluarea acestuia, partial sau integral, in conditiile stabilite de Organizator.

4.10. Organizatorul isi rezerva dreptul de a intrerupe un moment artistic in cazul depasirii duratei maxime prevazute la art. 4.3. sau in cazul nerespectarii conditiilor tehnice, organizatorice ori de siguranta comunicate Participantului.

4.11. Dupa sustinerea momentelor artistice de catre participanti, desemnarea castigatorilor se va realiza prin votul juriului.

4.12. Votul va fi exprimat de catre juriu, fiecare persoana indreptatita sa voteze avand dreptul la 1 vot.

4.13. In urma centralizarii voturilor, vor fi desemnati 1 câștigător aferent fiecărui premiu, respectiv participantii care vor obtine cel mai mare numar de voturi.

4.14. Rezultatul final al votului va fi centralizat si validat de catre Organizator.

4.15. Premiul va fi pus la dispozitia castigatorului/ castigatorilor sub forma obținerii unui titlu în cadrul „Gașca Zurli Junior” și posibilitatea de a fi parte din spectacolele Zurli. Castigatorul/ Castigatorii nu are/nu au posibilitatea de a solicita schimbarea naturii premiului.

4.16. Orice reclamatie privind eventuale probleme ivite in legatura cu premiul castigat trebuie facuta in maximum 2 zile lucratoare. Reclamatiile ulterioare nu vor fi luate in considerare.

4.17. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula orice participare sau vot care incalca prevederile prezentului Regulament sau care este obtinut prin nerespectarea mecanismului de vot stabilit.

4.18. Organizatorul isi rezerva dreptul de a lua toate masurile necesare pentru asigurarea desfasurarii Etapei finale in conditii corespunzatoare, inclusiv cu privire la ordinea de desfasurare a momentelor artistice, durata acestora si modalitatea de exprimare si centralizare a voturilor.

Articolul 5. Accesul si prezenta insotitorilor

5.1. Fiecare Participant va putea fi insotit la Etapa finala de catre parinte/ reprezentant legal, precum si de alte persoane, respectiv bunici, frati sau alte persoane desemnate de catre parinte/ reprezentantul legal, in conditiile stabilite de Organizator.

5.2. Accesul insotitorilor in incinta Salii Luceafarul se va realiza in conformitate cu regulile stabilite de Organizator si cu respectarea capacitatii locatiei, a regulilor de siguranta si a indicatiilor personalului Organizatorului.

5.3. Accesul insotitorilor in zona scenei, backstage sau in alte spatii restrictionate este permis exclusiv cu acordul prealabil al Organizatorului.

5.4. Insotitorii au obligatia de a respecta regulile locatiei, instructiunile Organizatorului si ale personalului acestuia, precum si de a nu perturba desfasurarea momentelor artistice ale Participantilor.

5.5. Organizatorul isi rezerva dreptul de a limita sau restrictiona accesul unei persoane in incinta locatiei, in cazul in care comportamentul acesteia este de natura sa afecteze siguranta Participantilor, a insotitorilor sau a celorlalte persoane prezente ori buna desfasurare a Etapei finale.

Articolul 6. Fotografierea si inregistrarea audio-video

6.1. Pe durata Etapei finale, Organizatorul si/sau persoanele desemnate de acesta pot realiza fotografii si inregistrari audio-video ale desfasurarii Etapei finale, inclusiv ale momentelor artistice sustinute de Participanti, precum si ale persoanelor prezente in incinta locatiei, in conditiile prevazute de prezentul Regulament si de documentele privind prelucrarea datelor cu caracter personal si dreptul la imagine.

6.2. Materialele foto si audio-video realizate in cadrul Etapei finale pot fi utilizate de catre Organizator in scopul documentarii, promovarii si comunicarii cu privire la Etapa finala si proiectul „Gasca Zurli Junior”, inclusiv prin publicarea si/sau difuzarea acestora pe canalul oficial de YouTube @zurliofficial, pe website-ul www.zurli.ro, precum si pe conturile oficiale de Facebook @Zurli, Instagram @zurli.official si TikTok @zurli.official, inclusiv sub forma de stories sau alte formate specifice acestor platforme.

6.3. In ceea ce priveste Participantii minori, realizarea si utilizarea materialelor foto si audio-video care permit identificarea acestora se va realiza in conditiile si limitele prevazute in acordul privind cesiunea dreptului la imagine si prelucrarea datelor cu caracter personal, semnat de catre parintele/ reprezentantul legal.

6.4. Persoanele care participa la Etapa finala in calitate de insotitori sunt informate cu privire la faptul ca, pe durata desfasurarii acesteia, pot fi realizate fotografii si inregistrari audio-video in incinta locatiei, utilizarea si publicarea materialelor in care acestea apar urmand a se realiza in conditiile acordului privind cesiunea dreptului la imagine si prelucrarea datelor cu caracter personal incheiat cu fiecare insotitor.

Articolul 7. Protectia datelor personale

7.1. Prin participarea la Etapa finala, Participantul, prin parintele/ reprezentantul legal, ia act si este de acord ca datele sale cu caracter personal (nume, prenume, adresa de e-mail, numarul de telefon) vor fi prelucrate de Organizator in conditiile prezentului Regulament.

7.2. Datele cu caracter personal specifice organizarii si desfasurarii Etapei finale a castingului „Gasca Zurli Junior” sunt prelucrate in baza temeiului legal prevazut de art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul GDPR, potrivit caruia: „prelucrarea este necesara pentru executarea unui contract la care persoana vizata este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate inainte de incheierea unui contract”.

7.3. Datele cu caracter personal sunt prelucrate, de asemenea, in baza temeiului legal prevazut de art. 6 alin. (1) lit. f) din Regulamentul GDPR, potrivit caruia: „prelucrarea este necesara in scopul intereselor legitime urmarite de operator sau de o parte terta, cu exceptia cazului in care prevaleaza interesele sau drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei vizate, care necesita protejarea datelor cu caracter personal, in special atunci cand persoana vizata este un copil”.

7.4. Concret, scopurile prelucrarii datelor cu caracter personal constau in organizarea si desfasurarea Etapei finale a castingului „Gasca Zurli Junior”, respectiv pentru validarea participarii minorului pe care il reprezentati la Etapa finala, organizata de COMPANIA DE EVENIMENTE ZURLI S.R.L., pentru gestionarea participarii acestuia la momentul artistic, precum si pentru desfasurarea procesului de selectie si desemnarea castigatorilor.

7.5. In cadrul Etapei finale, Organizatorul va realiza fotografii si inregistrari audio-video ale desfasurarii acesteia, inclusiv ale momentelor artistice sustinute de participanti. In acest context, vor fi prelucrate imaginea, vocea si, dupa caz, alte elemente care permit identificarea Participantului, in conditiile acordului privind cesiunea dreptului la imagine si prelucrarea datelor cu caracter personal semnat de catre parintele/ reprezentantul legal al acestuia.

7.6. Datele cu caracter personal prelucrate in cadrul Etapei finale vor fi stocate pe durata desfasurarii Etapei finale si ulterior acesteia, potrivit dispozitiilor legale aplicabile, dar nu mai mult decat perioada necesara indeplinirii scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea termenelor legale de pastrare aplicabile.

7.7. Datele cu caracter personal colectate in cadrul Etapei finale pot fi dezvaluite autoritatilor si institutiilor publice competente, la solicitarea acestora, precum si altor parteneri contractuali (de exemplu: avocati, consilieri juridici, consultanti, furnizori de servicii IT, imputerniciti etc.), atunci cand acest lucru este necesar pentru respectarea unor obligatii legale sau pentru buna desfasurare a Etapei finale. Organizatorul se asigura ca respectivele entitati sunt supuse obligatiilor de confidentialitate si protectie a datelor.

7.8. Organizatorul respecta, in privinta prelucrarilor de date ocazionate de prezenta Etapa finala, toate dispozitiile legale nationale si europene aplicabile in materia protectiei datelor cu caracter personal.

7.9. Participantii beneficiaza, in calitate de persoane vizate, de toate drepturile prevazute de Regulamentul (UE) 2016/679, respectiv:

  1. dreptul de acces – de a obtine confirmarea daca datele lor sunt sau nu prelucrate si, in caz afirmativ, acces la aceste date si la informatiile privind prelucrarea;
  2. dreptul la rectificare – de a solicita corectarea datelor personale inexacte sau completarea datelor incomplete;
  3. dreptul la stergere („dreptul de a fi uitat”) – de a solicita stergerea datelor personale, in masura in care nu exista un temei legal pentru pastrarea lor;
  4. dreptul la restrictionarea prelucrarii – de a solicita limitarea prelucrarii datelor in anumite situatii reglementate de lege;
  5. dreptul la opozitie – de a se opune prelucrarii datelor personale, inclusiv atunci cand temeiul este interesul legitim al Organizatorului, pentru motive legate de situatia particulara a persoanei vizate;
  6. dreptul la portabilitatea datelor – de a primi datele furnizate intr-un format structurat, utilizat in mod curent si care poate fi citit automat, si de a solicita transmiterea lor catre un alt operator, acolo unde este aplicabil;
  7. dreptul de a depune plangere – in fata Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), in cazul in care considera ca datele lor au fost prelucrate cu incalcarea dispozitiilor legale.

Pentru exercitarea acestor drepturi, Participantii pot transmite o solicitare scrisa la adresa de e-mail contact@zurli.ro sau prin posta la sediul Organizatorului. Organizatorul va raspunde solicitarilor in termenul legal de 30 de zile calendaristice.

Articolul 8. Obligatiile parintilor si reprezentantilor legali

8.1. Prin participarea la Etapa finala, parintii/ reprezentantii legali ai Participantilor sunt de acord si se obliga sa respecte si sa se conformeze prevederilor prezentului Regulament, precum si tuturor cerintelor si deciziilor luate de Organizator si colaboratorii acestuia in toate aspectele legate de desfasurarea Etapei finale.

8.2. Parintii/ reprezentantii legali ai Participantilor sunt de acord si se obliga sa asigure respectarea prevederilor prezentului Regulament de catre minorii pe care ii reprezinta, precum si respectarea instructiunilor comunicate de Organizator pe durata desfasurarii Etapei finale.

8.3. Parintele/ reprezentantul legal al Participantului are obligatia de a asigura prezenta si supravegherea minorului pe intreaga durata a participarii acestuia la Etapa finala, precum si de a se asigura ca minorul respecta regulile si instructiunile Organizatorului.

8.4. Prin participarea la Etapa finala, parintele/ reprezentantul legal al Participantului declara pe propria raspundere ca a luat cunostinta de prevederile prezentului Regulament si ca toate informatiile si declaratiile furnizate Organizatorului in legatura cu participarea minorului sunt reale, complete si conforme cu realitatea.

8.5. Organizatorul nu este raspunzator pentru eventualele intarzieri, modificari, suspendari, intreruperi sau anulari ale Etapei finale, precum si pentru imposibilitatea desfasurarii acesteia in conditiile stabilite initial, din motive independente de vointa sa, inclusiv in caz de forta majora sau caz fortuit.

8.6. Organizatorul nu este raspunzator pentru eventualele prejudicii sau incidente cauzate de nerespectarea de catre Participant sau de catre parintele/ reprezentantul legal al acestuia a prevederilor prezentului Regulament, a instructiunilor Organizatorului ori a regulilor aplicabile locatiei de desfasurare a Etapei finale.

Articolul 9. Forta Majora si Cazul Fortuit

9.1. Pentru scopul prezentului Regulament, forta majora inseamna orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevazut de catre Organizator, a carui aparitie il pune pe acesta in imposibilitatea de a-si indeplini obligatiile asumate prin prezentul Regulament.

9.2. Cazul fortuit este definit ca fiind un eveniment care nu poate fi prevazut si nici impiedicat de catre cel care ar fi fost chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs.

9.3. Daca o situatie de forta majora sau un caz fortuit impiedica sau intarzie total ori partial desfasurarea Etapei finale, Organizatorul va fi exonerat de raspunderea privind indeplinirea obligatiilor pentru perioada in care aceasta va fi impiedicata sau intarziata. Organizatorul este obligat sa comunice parintilor/ reprezentantilor legali ai participantilor existenta cazului de forta majora sau a cazului fortuit in termen de 5 zile lucratoare de la aparitia acestuia.

9.4. In intelesul prezentului Regulament, constituie cazuri de forta majora sau caz fortuit, cu titlu exemplificativ, urmatoarele: orice reglementare aparuta ulterior intrarii in vigoare a Regulamentului si care poate interzice sau modifica termenii acestuia; situatii politice, sociale sau climatice care fac imposibila sau periculoasa organizarea Etapei finale (de exemplu: razboaie, revolte, cutremure, inundatii, greve etc.), precum si orice alte imprejurari independente de vointa Organizatorului care impiedica desfasurarea Etapei finale in conditii normale.

9.5. Enumerarea de mai sus nu este limitativa, fiind utilizata numai cu titlu de exemplu.

Articolul 10. Litigii

10.1. Eventualele litigii aparute intre Organizator si parintii/ reprezentantii legali ai Participantilor la prezentul Regulament se vor solutiona pe cale amiabila. In cazul in care solutionarea amiabila nu este posibila, litigiile vor fi solutionate de instantele judecatoresti romane competente, potrivit legii.

10.2. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in cazul unor abateri, acte de abuz sau orice alte actiuni care ar putea afecta buna desfasurare a Etapei finale, siguranta Participantilor sau a persoanelor prezente, precum si imaginea ori interesele legitime ale Organizatorului.

Articolul 11. Costuri

11.1. Organizatorul nu va fi raspunzator pentru costurile suportate de Participantii si/sau parintii/ reprezentantii legali ai acestora in legatura cu participarea la Etapa finala, inclusiv, dar fara a se limita la, costurile de transport, parcare sau orice alte costuri ocazionate de deplasarea si participarea la Etapa finala.

Articolul 12. Incetarea Etapei Finale

12.1. Prezentul Regulament si Etapa finala inceteaza de drept la finalizarea desfasurarii Etapei finale si desemnarea si validarea castigatorilor, conform prevederilor prezentului Regulament.

12.2. Etapa finala poate inceta chiar inainte de data stabilita pentru desfasurarea acesteia, in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie caz de forta majora sau caz fortuit, ori in cazul schimbarii cadrului legislativ, astfel incat organizarea si desfasurarea Etapei finale sa nu mai fie posibila sau sa presupuna o majorare semnificativa a bugetului alocat.

12.3. Organizatorul are obligatia de a aduce la cunostinta parintilor/ reprezentantilor legali ai participantilor incetarea Etapei finale prin mijloacele de comunicare utilizate pentru informarea acestora cu privire la desfasurarea Etapei finale.

Articolul 13. Comunicarea Etapei Finale

13.1. Comunicarea privind desfasurarea Etapei finale se va realiza de catre Organizator prin intermediul site-ului oficial www.zurli.ro, al conturilor oficiale de social media @Zurli si @zurli.official, precum si, dupa caz, prin alte mijloace de comunicare utilizate de Organizator pentru informarea parintilor/ reprezentantilor legali ai Participantilor.

13.2. Organizatorul isi rezerva dreptul de a completa si/sau modifica mijloacele de comunicare utilizate pe durata Etapei Finale, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

13.3. Toate materialele de comunicare aferente Etapei finale au rol exclusiv informativ. In caz de neconcordante intre aceste materiale si prevederile prezentului Regulament, dispozitiile Regulamentului vor prevala.

Articolul 14. Dispozitii finale

14.1. Prezentul Regulament a fost redactat in conformitate cu dispozitiile legislatiei aplicabile din Romania.

14.2. Participarea la Etapa Finala implica acceptarea integrala si neconditionata a prezentului Regulament de catre toti participantii.

14.3. Regulamentul intra in vigoare la data publicarii sale pe www.zurli.ro si este valabil pe intreaga durata a Etapei Finale, pana la incetarea acesteia, conform art. 12.

14.4. Orice aspect neprevazut de prezentul Regulament va fi decis de Organizator, in conformitate cu dispozitiile legale aplicabile si cu respectarea principiului bunei-credinte.

14.5. Prezentul Regulament a fost redactat si va fi pus la dispozitia publicului in mod gratuit, conform legislatiei in vigoare.

 

 

                                                                            COMPANIA DE EVENIMENTE ZURLI S.R.L.